Atat a trecut de cand am fost parasit de inspiratie. Bach spunea: daca imi vine inspiratia, cel putin sa ma gaseasca lucrand (compunand muzica). Nu sunt Bach, e clar, macar de-as fi la fel de om ca el macar in acest mic aspect...
Marti, peste 2 zile plec spre Romania. Acum, cand ziua se apropie, cheful dispare, lipsa de inspiratie persista. E ciudat totusi. Nu pot scoate din mine metafore nesfarsite, ca Cioran, insa simt confuz ca ceva imi urla in fiinta, arzand in focuri. Ceva ce nu mai poate astepta clipa plasmuirii in cuvinte.
Si stiu ce este. Dar despre dragoste deja am mai scris.
Imi imaginez felul in care as rade de cei care asteapta A Doua Venire. Le-as zice: va rog frumos, dati-mi voie sa-mi exprim totalul dezacord cu propunerile dumneavoastra despre Iisus. Lasati-ma va rog, sa rad. Apoi as rade, strident, puternic, diabolic de tare, in toata sala de cult, sa se auda pana la bai, pana pe strada. Lumea sa amuteasca la rasul meu, iar apoi, inmarmuriti sa inceapa a se ruga pentru a nu fi pedepsit de Dumnezeu pentru blasfemie. Dar le ghicesc gandul si spun: nu va rugati, nimeni nu aude, si rad mai tare, mai tare, mai strident pana cand toti dispar, pana cand incep a vedea intuneric, apoi dispar si eu, dar imi aud rasul, apasat, clar, ironic la culme. Ha ha ha, hohotele nu se mai termina decat atunci cand rasul se apropie de mine din nou, pentru a-mi rasuna in cap. Atunci ma trezesc din vis.
Cam acestea sunt cugetarile mele din dimineata zilei de 9. Putin, dar fara consistenta. Stiu.
Marti, peste 2 zile plec spre Romania. Acum, cand ziua se apropie, cheful dispare, lipsa de inspiratie persista. E ciudat totusi. Nu pot scoate din mine metafore nesfarsite, ca Cioran, insa simt confuz ca ceva imi urla in fiinta, arzand in focuri. Ceva ce nu mai poate astepta clipa plasmuirii in cuvinte.
Si stiu ce este. Dar despre dragoste deja am mai scris.
Imi imaginez felul in care as rade de cei care asteapta A Doua Venire. Le-as zice: va rog frumos, dati-mi voie sa-mi exprim totalul dezacord cu propunerile dumneavoastra despre Iisus. Lasati-ma va rog, sa rad. Apoi as rade, strident, puternic, diabolic de tare, in toata sala de cult, sa se auda pana la bai, pana pe strada. Lumea sa amuteasca la rasul meu, iar apoi, inmarmuriti sa inceapa a se ruga pentru a nu fi pedepsit de Dumnezeu pentru blasfemie. Dar le ghicesc gandul si spun: nu va rugati, nimeni nu aude, si rad mai tare, mai tare, mai strident pana cand toti dispar, pana cand incep a vedea intuneric, apoi dispar si eu, dar imi aud rasul, apasat, clar, ironic la culme. Ha ha ha, hohotele nu se mai termina decat atunci cand rasul se apropie de mine din nou, pentru a-mi rasuna in cap. Atunci ma trezesc din vis.
Cam acestea sunt cugetarile mele din dimineata zilei de 9. Putin, dar fara consistenta. Stiu.
