Urmatorul "eseu" este scris in avion, sub impactul despartirii de Romania si dupa discutii contradictorii despre Dumnezeu cu prietenul meu Catalin, Cogito.
Hölderlin "... / ... De vivir entregados a la libre verdad, y de nunca jamás hacer las paces con el dogma que fuerza opiniones y sentimientos" ( ... Sa traiesc daruindu-ma adevarului liber, si niciodata sa fac pace cu doctrinele care forteaza pareri si sentimente).
Si ce este adevarul liber? Nu este oare libertatea de a orbecai prin muntii inselatori ai carnii, de a zbura cu gandul pe cerul neumbrit de norii poluati ai necunoasterii? Este dorul nelinistit si intim al tuturor ignorantilor ce umplu lumea de gunoaie efemere de parca de clipe vesnice ar fi vorba. Este dorinta constiintei fiecarei fiinte de a persista in timp, de a ramane, macar in amintirea catorva nefericiti. Cantecul trist al ciorilor ce se adapostesc in parcul lui Brancusi, din Tirgu Jiu, odihnindu-se libere pe Masa Tacerii, sau zburand pe sub Poarta Sarutului. Nu exista cioara in orasul acela care sa nu-si fi depozitat in semn de respect, excrementele pe Coloana Infinitului. Acel cantec este oglinidirea multora care desi nu stiu de ce, vor sa fie si ei, dincolo de toate obstacolele. Ciorile lupta pentru supravietuire, caci Biblia lor este literatura SF a lui Darwin. Supravietuirea cu orice pret, egoismul genelor. La fel si oamenii, in coplesitoarea lor majoritate lupta neintelept pentru a fi, dar intre ei vad unii care isi inving teama si traind frumos, dar nu resemnati, isi inteleg netrainicia. Aceasta nu inseamna a renunta, ci din contra, croncanitul vulgar al supravietuirii se transforma in cantul trist si nealinat al constiintei ce vrea mai mult, pentru ca si-a inteles putrezirea de zi cu zi. De aceea tanjim, orbecaim dupa ceva mai ceresc, mai durabil, infinit si de nedescris.
Si liberul adevar permite unora sa-si dispretuiasca tineretile, altora sa traiasca "etic" - dupa principii si conventii ce nu au in esenta nimic divin, dar mult omenesc, poetic. Adevarul liber este al fiecarui nesabuit ce si-a permis cu multa indrasneala sa clatine zeii ce pana de curand au sustinut lumea cu justitie pe alocuri divina (sic), deloc transcendentala. Adevarul liber este nebunia unora de a cuteza gesturi de ocara la adresa a tot ce e sfant, dar si al altora de a se inchina ascetic, traind misticul, necunoscutului pe care il simt intim. E paradoxal, dar acele trairi pe cat de veridice pot fi nu se pot transmite, ele raman experiente personale si nedemonstrabile. Intuitia binelui este supremul adevar al lor si revelatia inexplicabilului ce nu se poate descrie. Normal, nu in cuvinte, nu cu limbajul. Acestia traiesc intr-o alta lume, a orbilor care inteleg lumea dupa alte reguli, care o judeca dupa alte norme. Ei nu ne pot detalia ceva ce nu inteles, dar au simtit, dincolo de mizeria sentimentelor inselatoare, ca pe o certitudine absoluta si inmutabila. Ei nu pot povesti ceea ce au vazut, caci nu ochii le-au fost poarta altor lumi, si totusi bucuria ce-i umple este din acele lumi, atat de diferite, atat de reale.
Adevarul este al lor dar si al batjocoritorilor ce se umplu de placere si se desfraneaza in cinstea vietii pe care o starneste miscarea corpurilor, poate in ritmul extazului nebun, al orgasmelor frenetice, poate in ritmul violentei si durerii.
Adevarul este al celor dispretuiesc, dar si al celor care tainic respecta ceea ce pentru ei este etern.
Adevarul liber este si al osanditilor si al mantuitilor si nimeni nu-l neaga, nimeni nu-l impune, nimeni nu-l pricepe. Toti traim dupa o lege dar legea este dreapta si buna atata timp cat este a personala, atata timp cat nimeni si nimic nu mi-a conditionat-o, fara revelatii, fara dumnezeiri, fara reguli divine pentru vieti pamantene. Ea este buna si cand e revelata direct celor alesi, celor fericiti si norocosi, celor care merita, celor care stiu sa aprecieze frumuseti ce nu pot ajunge la inima, cel putin nu aici pe aceasta planeta.
Dar legea impusa celor slabi, doctrina intinsa pe paine si data spre ingurgitare maselor, aceasta este legea pe care vomit zilnic, cu care lupt, oridecateori vad impotmoliti incapabili sa se intrebe, incapabili sa invete mersul pe jos. Ah, nu pretind stiinta, nici intelepciune, dar am convingerea ca dreptul meu este esenta din etern si trebuie pastrata cu orice pret. Si dreptul meu este acela al greselii, al alegerii, al libertatii umbrelor, al tenebrelor, este dreptul de a a-mi decide cu toate circumstantele blestemate, destinul, cale. Este dreptul de a trai frumos, este dreptul de a ma deda tuturor uraciunilor, este libertatea mea de a merge pe un drum, ori de a strabate jungla de senzatii pe care suflarea o da.
***(nu stiu cum se face ca dupa fiecare moment de indoiala, de melancolie, vine strafulgerand gandul rece si irefutabil: sunt gresit, limita este buna. Intr-o lume a circumstantelor, libertatea aberanta de mai sus imi este negata. o stiu... ).
