um, ca este momentul sa accepti ceea ce ai facut, cu toate consecintele, pentru a putea planifica solutii viabile.1. Pentru inceput, nimeni nu e perfect. Este esential sa privesti alegerile facute ca pe alegeri facute si atat. Daca nu ai comis infractiuni deosebite, daca nu te-ai indepartat intr-atat de tine incat sa-ti fie imposibil de recunoscut frumusetea ciuntita, dar frumusete in fond, a lumii in care esti, atunci ai dreptul la o alta sansa. Nu exista acel faimos ultim tren, teoretic, suntem mereu in posesia dreptului de a incerca din nou reabilitarea. Pe termen lung, oricine se poate plictisi de tine, oricine te poate abandona, satul de esecul tau constant. Insa forta vitala care nu te-a parasit nicio clipa pana in prezent nu va permite ca si tu sa te detesti, prin urmare tu esti singurul care te iubesti nespus de mult, fiind gata mereu pentru o noua lupta.
2. Lamentarile nu folosesc la nimic. Este buna analiza exhaustiva, este bine sa gandesti profund, sa desparti firul in opt, sa intelegi "deceurile" tuturor circumstantelor care isi doresc o clarificare. Cel care evita expresii de genul: "asa sunt eu, n-am cum sa ma schimb", "ce-am facut am facut, acum nu mai conteaza", "lasa-ma-n pace, nu mai suport, hai ca plec" sunt persoane care merg la brat cu confuzia, care se plimba legate la ochi prin dulcea superficialitate, acolo unde uitarea este Dumnezeul, acolo unde nu exista relevanta trecutului, decat regrete tip holywood si decizii pripite de acelasi gen. Prin urmare este dezirabila o buna igiena a gandirii, prin exercitii ce pot rezulta dificile si noroioase, numite "exercitii de impotmolire", pentru ca asa le numesc eu. Daca intelegi de ce anume te-ai comportat de un anumit fel, daca prinzi esente, daca in loc de bantuiala prin viata alegi sa te proiectezi logic in proiecte, ai sanse in plus sa fii seren. Obiectivul nu este fericirea ci bucuria. "Zbor in bataia sagetii" explica lupta unei deveniri, lupta cu lenea gandirii si frumusetea de a intelege. Pentru ca atunci cand lucrurile sunt clare, planurile se definesc, apar inevitabil satisfactiile, zambetul singur: e secretul tau si esti multumit ca ai reusit.
Nu te teme de gandire, e buna pentru minte, e buna pentru suflet. Riscul este plansul fara folos. Nu trebuie sa ramanem la acest stadiu. Odata ce am observat mizeria in care ne-am zbatut, esecurile care ne-au definit ca persoane, punem in practica menasime de curatare.
3. Vointa? Ce vointa? Pentru mine, care trag acum concluzii este un fapt limpede ca n-am cunoscut insemnatatea, definitia nici aplicarea vointei. Ma aflu intr-un continuu schimb de stare, de care sunt perfect constient. Meditatia introspectiva nu ma ajuta, poate terapia psihologica, de moment nu am resurse financiare. Astazi pot fi optimist, dupa o noapte odihnitoare si in general lunga, sau pot avea caderi de genul: "viata nu are sens", "nu stiu ce sa fac", "simt ca am luat-o rau in jos", "am obosit, nu mai vreau nimic", etc. Imi asum si aceasta fateta a firii mele si o recunosc. Ma defineste pe jumatate. Cealalta jumatate iubeste viata, iubeste creativitatea, are idei bune, este optimista si dinamica. Traiesc intr-un vaiven constant, dar nu sunt impiedicat sa fiu si atunci cand sunt optimist. In general sunt in scris, atunci inspiratia coboara de pe varful limbii - si de mai sus - direct in scris. Cand sunt dinamic si jovial nu sunt inspirat. Scriu pentru a exersa, fac planuri de novela si ma lupt cu lenea. Am acceptat si am inteles ca aici, in stadiul limpede nu pot face insa, mare lucru. Entuziasmul este mai degraba o euforie amanata etern. Intotdeauna voi face ceva, dar nu acum, nu azi.
4. Proiecte. Nu am vointa dar am vointa de a intelege ca nu am vointa. Acceptand situatia, inteleg ca materialul din care sunt facut nu e de prima calitate. Nu sunt pur sange, om mare, cum spune Thomas Mann despre cei care sunt pur si simplu oameni mari si nici macar nu stiu ca sunt. Sunt mai degraba un vierme care stiind ca este, lupta sa devina fluture. Am totusi sanse, am dreptul la a le face prospere, ca toti ceilalti. Unii sunt fluturi prea devreme, apoi sunt molii. Nu am deci vointa, dar ma simt inspirat. Concluzia este ca pot totusi face ceva, vreodata. Din mii de proiecte, din mii de idei. Din atatea mizerii pe care le-am povestit, din atatea iluzii, se va alege unul, un proiect, care va deveni real. Nu mi-a placut facultatea. Acum sunt in ultimul an si lupt sa aprob examene care nu imi vor folosi la nimic. Sa fim clari si sinceri: majoritatea cunostintelor acumulate nu servesc. Cunosc un remediu: practica. Este singura carte de vizita care te poate acredita, iar titlul pe care il ai te recomanda. De aceea fac ceea ce nu imi place sa fac. De aceea acum invat ceea ce nu imi place sa invat, in virtutea ideii ca peste cateva luni voi fi licentiat. Iar lucrul acesta imi da o bucurie deosebita, pentru ca voi putea spune ca am facut si eu ceva in viata, lucru pe care nu il pot afirma deocamdata.
5. Sensul vietii. Stim cu totii ca nu este. Cred, stiu si vad ca lumea nu are sens, dar nu ma lupt cu taurul. Las povara aceasta personalitatii inspirate, acea parte a mea confuza si depresiva. Ma vad cu deprimarea o data pe zi, ne avem bine. Eu o privesc in ochi, ea ma priveste in inima si imi spune ca desi se uita nu mai vede pe acolo nici dragoste nici dumnezeu. Eu ii spun: stii ceva, ai dreptate! - apoi ma sinucid pana la revenirea la optimism. Cand ii recunosc deprimarii efectul, ea se simte frustrata si pleaca. Problema sensului vietii este daca eu pot face intr-adevar ceva de care sa fiu mandru, la care sa privesc cu ochi lucind si de care sa zic: asta am facut eu! Problema sensului vietii este tocmai aceasta: a face ceva, a realiza, a faptui, a termina. Ideea am invatat-o de la Camus, care se preocupa daca nu cumva sensul vietii si absurdul ei, despre care atat a vorbit, nu inseamna decat faptul de a scrie frumos.
Problema problemei lipsei de sens este ca in momente de pragmatism aceasta se simt lipsita de consistenta si forma. Caci nu sta decat pe framantari si lacrimi necurate. Cei care, americaneste, se bucura de un camp plin de flori si apreciaza viata traind-o uneori, plangand-o alteori, au ceva in plus fata de cei care stau in lipsa de sens.
6. Concluzii. Sunt un dezastru. Inteleg si accept. Dar ma iert, pentru ca ma iubesc. De aceea imi propun sa ma dedic mai mult obiectivului meu principal care va taia lanturile ce ma tineau strans in lauda esecului permanent. Caci asta eram eu. Am esuat: in afaceri, in studii, in dragoste, in cultura, in credinta.
Dar nenorocita aia de pofta de viata pe care o aveam la 17 ani nu se stinge. Mereu si mereu, cand sunt dinamic, voi schimba lumea cate un pic. Intai cu paranoice proiecte si entuziasm amanat, apoi, din cand in cand cu calatorii prin Pamant, caci apartin generatiei tineretii prelungite, a scurtei vieti si a sperantei minime.
