martes, 19 de enero de 2010

Viata pe mess – partea I




Toate tampitele de-abia asteapta sa-si afiseze la status poza cu cretinul pe care-l numesc iubit. De obicei suna asa: „me and my love”, dar sunt si altele mult mai paradoxale precum „Am intrebari de pus, raspunsuri de dat, ganduri de ascuns, oameni de uitat”. Apar uneori ele, insfacate de dupa gat de bagabontul de serviciu, care desigur, nu le va mai rupe inima. Niciodata n-o va mai face, pentru ca, presimt ele, de data asta este „true love”. Daca le intrebi ce se intampla intai iti vor trimite un link in youtube, catre „Importanta unei clipe”, „video” cu texte de profunda filozofie: „traieste-ti clipa / daca vrei sa afli cat valoreaza / un an, intreaba un student care repeta un an de studiu. / ...o luna, intreaba o mama care a nascut un copil cu o luna mai devreme. / o saptamana, intreaba un editor al unui ziar saptamanal. / o ora, intreaba doi indragostiti care asteapta sa se intalneasca...” si asa mai departe. Ultima reflectie este de-a dreptul uluitoare, ea ne trimite la Einstein, care ne spunea ca timpul capata alte valente cu fiecare circumstante ale vietii, el trecand mai repede sau mai incet, de-adevaratelea. Timpul este relativ. Evident, aceste sublime ganduri pline de sensul vietii se desfasoara lent, pe fondul unor peisaje pe inserat, cu munti si mari linistitoare, sau palmieri si piramide care au rolul de a-ti induce o profunda stare de calm nemarginit. Muzica este „Halleluiah”, de la pelicula Shrek si totul este de-a dreptul divin. Uneori, in acorduri minore de pian dezlantuit tip Clayderman, aceleasi mesaje te trimit catre aceleasi lumi de dulci regrete, unde te intrebi daca nu cumva ai gresit vreodata in viata si daca nu cumva trebuie sa zambesti mai mult, sa ierti si sa spui vorbe bune. Riscul este mare, facand aceste drastice schimbari menite sa arate omenirii ca viata este scurta dar are sensul mai ales al clipei, facand efectiv gesturile omului tandru calmat si fericit in exces, metamorfozat de o lumina interiora la care a ajuns prin, iata, doua cantece de la Shrek, trecand in viteza prin toate etapele meditatiei transcedentale – salt miraculos si mai ales benefic – purtandu-te exact dupa inestimabila problema rezolvata, a zilei de azi, care este prima, din restul oricarei vieti, vei arata ridicol in fata unor oameni ursuzi care n-au niciun motiv sa zambeasca. E tarziu si trebuie sa ajunga la lucru. In metrou nu e loc de fete orgasmice pline de pace cosmica. Aceasta este drama celui care a prins esenta vietii: incercand sa arate si celorlalti (inevitabil el devine mult mai bun, prin pocairea rapida a carnii si a impulurilor) ca viata este lina si dulce, va fi privit ca un complet si irecuperabil idiot.
Dupa aceasta mica abatere de la subiectul initial dezbatut si dupa asimilarea completa a mesajului din youtube, ucis de regrete si plin de culpa decid si eu sa merg mai departe.
O intreb pe cretina care cu suflare de sfant traieste in delir si extaz ce s-a intamplat: „mi-am dat seama ca viata este scurta si trebuie sa ne bucuram de fiecare clipa. L-am intalnit pe Eduard si ne iubim la nebunie. Il asteptam de mult”. Bineinteles, nu ii pot spune, chiar si educat: „o adevarata coincidenta a fortelor universale, ca atunci cand – coincidenta – fulgerul loveste fierul pe care tii mana privind cu ochii inlacrimati inspre cer”. Nu, ma retrag tacut din calea fericirii brutale pe care nu o inteleg si nu o traiesc. Minunea facuta realitate. Ca orice minune, facuta trup, din verb, trebuie pastrata cu deplina piosenie si mai ales respectata. „Felicitari”, raspund, si ma arunc de la etajul noua. Sa fiu sigur.