Amor mío,

Charlize Theron nu este o actrita frumoasa si fara talent, cum multi ar putea sa creada vizionand Aeon Fluex sau alte filme fara continut “transcedental” – zic asa pentru a impopotona un pic limbajul si pentru a duce mai departe definitia unui cuvant, in lipsa altora mai bune. Filme ca “Juegos de mujer” sau, “Monster”, pentru care a si castigat Oscarul pentru cea mai buna actrita intr-un rol principal, ne demonstreaza ca esenta din care este facuta aceasta blonda firava, cu aspect fragil si bolnavicios pe alocuri, ochi mari si de-o frumusete rapitoare alteori, este o esenta a invingatorilor, a oamenilor – foarte putini – care prin ambitie, daruire, efort si talent obtin ceea ce ei considera sens.

Filmul “Monster” duce pana la ultimele sale consecinte definitia omului. Oare cat de departe se poate ajunge in cadere si nimicnicie? Sau, formulat si din alt punct de vedere – privind la acelasi film – cat de mult poate suferi o fiinta umana, cat poate indura si care este granita simtirii si a pierderii sufletului pentru veci? Si ce rol are Dumnezeu in toate acestea? Caci dincolo de spectator care aranjeaza circumstante din cand in cand, pentru propria-i diversiune, ce functie ocupa divinul in toata aceasta murdara treaba, numita viata omului pe Pamant?

“Amor mío” scria misive personajul depravat, decazut si murdar din filmul “Juegos de mujer” interpretat de Charlize: sufletul ei bisexual, dedat curviei si putinei moralitati, iubea dincolo de confuzele linii ale binelui si raului, iubea peste pacat, ca si cum ultimul component – si primul – din care era facuta, nu-l constituiau supercorzile atomice ci insasi dragostea. Desigur, un indragostit de crestinism ar putea demonta foarte usor supozitiile cuantice, inlocuind “stiintific” supercorzile cu Dumnezeu, cu forta ce sustine Universul.

O mare poveste de iubire nu se poate face decat la umbra gandirii, caci numai o dragoste mai puternica decat orice, o dragoste care invinge si sfarama orice, o dragoste care-mi scoate porii din locurile lor, indrazneste sa cugete la efortul de a mentine o legatura eterna intr-o lume finita. Numai o dragoste ca a Charlizei care-i scrie disperata iubitului ce lupta pe front: “Amor mio” – sugerand o lupta supraomeneasca, iubind cu o putere straina omului, accepta orice rau si nu uita niciun moment petrecut cu el, in sepratana unei revederi.

“As lupta oricat, as munci pana as cadea frant sub bicele dusmanului, as indura orice, daca as sti ca dupa toate tu ma ves astepta pentru a mi te darui o ora, un minut. Sa te aud vorbind, sa te vad vazandu-ma, sa te simt putin.” Aceasta este dragostea care ii face pe unii oameni eroi, ridicandu-i o treapta inspre ingeri, indepartandu-i o treapta de grobianul trairii lumesti.