M-am gandit ca daca voi incerca sa scriu in fiecare zi, daca ma voi obliga, pana la urma imi voi antrena "talentele" si-mi voi depasi lenea care ma tine legat.
Nu este o lene normala, o lene pe care o simti uneori cand te relaxezi frumos in pat. este o lene metafizica, o lene ce te tine in pseudo-cunoastere si amanare. nu spun ca ar fi posibila cunoasterea, doamne-fereste, dar macar daca as incerca sa las in urma"tiganeala" de a lasa pe maine ce pot face.. azi. Traiesc intr-un permanent viitor. intotdeauna maine. cu riscul a a ma bloca in clisee o spuna pana la urma: traiesc intr-un viitor care nu vine niciodata. Totul este un cliseu, o continua senzatie de deja-vu, iar cateodata senzatia de gol se aumenteaza colosal. Asa mi se intampla mai pe inserat, cand ma intorc spre casa cu cheful de a face ceva, stiind cu precizie ca nimic din ce gandesc nu se va plasmui... Ma teleportez automat in decada anilor 90, cand dupa ce fiara comunista fusese invinsa (o mare propaganda mincinoasa despre care nu vom vorbi mai tarziu) melodiile ce monopolizau singure vara imi umpleau sufletul de fericire - sau cel putin asa vad si simt eu, privind in tercut.
Asadar, va recomand celor care sunteti romani sa va intoarceti in anii 9 zeci si sa va descarcati hiturile. Lasati-va apoi cuprinsi de amintirile de la 12 - 16 ani si invingeti-va lenea! Succes.
Suscribirse a:
Enviar comentarios (Atom)
1 comentario:
Ma regasesc si eu in lenea ta metafizica, dar nu ma regasesc deloc in acei ani 9 zeci, deci no remedy for me :))
Publicar un comentario