Si ma lasasem asa, intr-o parte, fara sa ma mai preocupe nimic; ma asternusem indoindu-ma chinuit pe patura aia moale. Patura cu care stiu ca te-ai invelit noaptea trecuta, sau acum doua nopti, sau cu o eternitate in urma. Iarba ma intepa provocandu-mi mici mancarimi pe picioare, prin pantaloni, dar nu-mi pasa. Incercam sa nu reactionez, sa omit disconfortul, sa omit insasi viata mea fara tine, caci nu mai conta nimic. Mai tarziu, dupa ce am adormit in involburarea gandurilor mele m-am trezit teapan si inghetat. Ma batuse soarele toata ziua, dar racoarea serii ma patrunsese mai adanc. Imi amintesc ca m-am ridicat chiaun si obosit, dar cu povara amintirii tale apasandu-ma, inghesuindu-ma din toate partile. Stiam ca era inutil sa continui sa ma intreb, inutil sa vorbesc, inutil totul. Mai experimentasem singuratatea inainte, mai traisem fara speranta si fara viitor, fara Dumnezeu. Dar cu tine era diferit. Preferam de mii de ori sa raman fara maini, fara ochi si fara suflet, dar sa stiu ca ma iubesti si ca te am langa mine mereu. Preferam cate in stele si pe pamant si nu le mai am vii acum, cosmarul s-a terminat si nu mai tin minte decat suferinta de ansamblu, preferam si nu mai prefer nimic ce are de-a face cu tine.
No hay comentarios:
Publicar un comentario